Vis cu miros de iasomie /
luni, 20 august 2012 @ 13:45
Intru ca-n fiecare zi în ceainăria de lângă
Universitate pentru a-mi limpezi gândurile şi a-mi bea ceaiul, lucru care
devienise un ritual de purificare după orele de curs absolut obositoare. De
câteva săptămâni motivele mele pentru a veni la ceainărie erau altele, ceaiul
devenind doar un pretext. Mă aşez la aceeaşi masă micuţă din colţ, de unde pot
vedea mai mereu ploaia alertă şi, parcă acompaniată de o chitară cu corzile
rupte care, deşi pentru alţii era deja banală, pentru mine devenea mai specială
cu fiecare picătură ce se izbea cu un zgomot aproape inexistent de asfaltul
rece. Îmi comand ceaiul, ca de obicei şi îmi aprind ţigara. După câteva minute
îşi face apariţia şi el ...principalul motiv pentru care intram în ceainărie.
Se aşază la o masă, îşi comandă eternul ceai de iasomie şi începe să citească o
carte, cu aproape acelas interes cu care eu trăgeam din ţigara ce devenea fără
gust de îndată ce el îşi facă apariţia. Nu mă puteam abţine să nu-i privesc
ochii de un verde imposibil de perfect, era ceva la el ce mă făcea să vreau
să-l văd în fiecare zi, era ceva...inuman. Poate zambetul lui ieşit din comun,
poate dezinteresul de care da dovadă, dat fiind faptul că nu o singură dată m-a
surprins uitându-mă la el. Mi-am terminat ceaiul şi mă ridic să plec aproape
satisfăcută, pentru că azi nu mi-a mai distrus munca de “detectiv” amator, în
încercarea mea de a-l studia mai bine, nicio colegă de facultate care mă suna pentru
te miri ce curs. În final, să privesc era tot ce puteam face, pentru că la a vorbi
cu el nici nu mă gândeam. Îmi pun ghiozdanul ce seamănă cu o salcie
plângătoare, după cum zice prietena mea, şi mă îndrept spre ieşire. Trec pe
lângă el şi îl privesc timid, cu fascinaţie, aşa cum făceam de fiecare data.
Însă de data asta ceva e diferit. Ridică ochii din paginile cu scris mărunt pe
care le citea şi-mi zâmbeşte. Îmi întorc privirea şi mă rog să nu fi roşit
deja.
Prefer să
merg spre casă prin ploaia deasă, refuzând să iau banalul autobuz 34, mereu
plin şi cu acelas miros greoi de benzină şi tutun.
Brusc am senzaţia aceea ciudată că cineva mă
urmăreşte şi-ar trebui să fug fără să mai stau pe gânduri. Îmi întorc discret
capul, încerc privesc printre şuviţele de păr şi rămân înmărmurita...el era în
urma mea. Era atât de ciudat, pentru că niciodată nu-l văzusem mergând în
aceeaşi direcţie cu mine. Încerc să
încetinesc pasul, vrând să-l las să o ia înainte pentru a-l stiudia, dar se
pare că el îmi anticipează mişcările şi face acelaşi lucru.
Era acum la doar câţiva paşi în
spatele meu, iar inima mea era la câteva secunde de explozie. Simt o mână pe
umărul meu care pare să vrea să mă oprească, apoi aud o voce care seamănă cu aa...surorii
mele?!
-Hai, trezeşte-te! Ai cursuri într-o oră.
Îmi ridic cu greu pleoapele şi şuviţele blonde
ale soră-mii îmi împung privirea. Îmi masez uşor tâmplele şi mă consolez cu
gândul că măcar în vis el mi-a zambit...sau poate azi o să fie ziua mea norocoasă.
Pisica îmi sare pe piept înainte să încep să
visez, cu ochii deschişi de data aceasta, şi miaună leneşă.