El şi Ea - Soare şi Lună. /
joi, 17 ianuarie 2013 @ 11:45
Se cunoşteau de
când lumea, însă niciodată nu se întâlniseră.
El era mândru, avea lumea la picioare în
fiecare zi. Nimeni nu indrazea să-l privească în ochi, perfecţiunea lui i-ar fi
orbit. Nimeni nu se apropia de el, deşi toţi îl adorau. Era semeţ, mândru,
deasupra tuturor. Era puternic şi nimeni n-avusese puterea vreodată să-l
înfrunte. Nimeni n-a putut şi n-o să poată vreodată să-i detroneze măreţia. Era
întotdeauna singur, de teamă ca nu cumva cineva să se uite în altă parte decât
la el.
Însă, seara,
pleacă fără să ştie că, dacă ar mai rămâne încă puţin ar putea să o întâlnească
pe ea. Fără să ştie că eternitatea lui s-ar putea schimbă. Fără să ştie că, de
fiecare dată când el plecă, ea apare de nicăieri.
Ea nu era ca el. Pe ea nu o vedeau decât cei
care ştiau cu adevărat să privească. Pe ea nu o venerau decât cei ce o
cunoşteau. Ea era ştearsă, umilă, dar cu o strălucire pe care puţini o
cunoşteau. Era visătoare, firavă, rece. Multora le inspira frică, pentu cei ce o cunoşteau
inspira însă siguranţă, pace, linişte. Spre deosebire de el, ea avea prieteni. Zeci,
sute, mii, toţi îi erau alături şi niciodată nu venea singură.
Dar ei niciodată nu se vor întâlni pentru că,
atunci când pleacă, drumurile lor nu se vor intersecta. Se urmăresc
însă, fără să ştie. Se tem unul de celalat, se tem că dacă s-ar întâlni, lumea
ar fi prea mica pentru amândoi. Lumea n-ar înţelege şi n-ar şti să-i iubească
pe amândoi în acelaşi timp. Se tem pentru că sunt diferiţi.
Însă ei se iubesc. Se iubesc fără să ştie de
ce, când sau unde. Se iubesc fără să se fi văzut măcar odată. Se iubesc şi or
să se iubească până la sfârşitul lumii. Se iubesc pentru că atunci când unul
pleacă, celalat apare, gata să-i ţină locul. Aşa vor fi siguri că vor avea întotdeauna unde să se întoarcă.