- Nu știu de unde am plecat și nici măcar unde vreau să ajung, dar am să merg. Am să merg până mă vor lăsa picioarele. Am găsit o scurtătură prin sufletul pădurii și o voi urma.
- Ai grijă, n-aș vrea sa te pierzi.
- Să mă rătacesc? Eu?
- Nu...să te pierzi. Pe tine.
- De asta te temeai? M-am pierdut de mult. De când te-am găsit pe tine.
- Și acum? Acum unde ești?
- Nu știu, tu să mă cauți...
- Te voi ascunde de tine. N-aș vrea să iți faci rău.
- N-aș mai avea cum. Ai rănit tu totul.
- A rămas un loc liber pe umărul tau.
- Nu. Acolo mă sărută el...
- El?
- El...
- Cine e?
- Altul.
- Cum e? Mă vezi pe mine in el?
- Dacă tu ai fi toamnă, el ar fi, cu siguranță, primăvara.
- Nu înțeleg. M-ai lăsat in trecut?
- Erai prea obosit să alergi cu mine până-n viitor.
- Așteaptă, am să mă târăsc până acolo dacă e nevoie.
- E tărziu, trebuie să plec.
- Rămâi!
- Nu pot...
- Dar, iubito, nu vezi că toate frunzele au ruginit?