Șah sau poker? Ești tu foarte bun sau sunt eu previzibilă?

Cred că știu. Am început să jucăm șah, dar ne-am oprit când ne-am pierdut toți pionii. M-ai lăsat doar cu regina și-un nebun. Cum să îmi apăr eu regele cu ei?

Am făcut o mișcare greșită și așteptam să-mi furi regina. Ai privit tabla, mi-ai zâmbit și m-ai întrebat dacă la fel de prost joc și poker.

Nu aveam să cedez. Am râs...nervos, ușor, temător. Te-am întrebat care-i miza.  Ai râs din nou și mi-ai spus că dacă o să câștigi, mă vei dezbrăca de toate cuvintele  pe care mi le pregătesc exact ca un elev cuminte.

Am pierdut pe rând. Tu m-ai dezbrăcat de “nu pot”, eu ți-am dat jos “a fi”. Ai vrut să-mi iei “dar dacă”, eu ți l-am dat pe “nu știu”. Am reușit să-ți mai iau vreo trei substantive. N-ai vrut să mi le dai pe cele care-mi plăceau, dar tu m-ai lăsat complet fără verbe. Nu-mi place jocul, mă vei cunoaște prea mult. Niciodată nu m-am dezgolit așa de mult la prima întâlnire. Cum am să merg pe stradă fără masca?

Mi-am acoperit goliciunea și m-am grăbit acasă. Străzile erau goale, așa că nu mă văzuse nimeni fără cuvintele care altă dată se aranjau lejer peste sâni. M-ai lăsat să păstrez pantofii...zgomotul tocurilor mă liniștește.

Am încercat să dorm, apoi mi-am amintit că ai câștigat și “a închide”. Ochii mi-au rămas deschiși, la fel și tot ce am încercat să păstrez în mine. Au zburat toate. Ai furat cuvântul cheie. M-ai lăsat fără definiție.

Te-am căutat a doua zi, dar nu erai acasă. N-ai mai vrut să continuăm, nu m-ai lăsat să-mi câștig cuvintele înapoi. Ți-am lăsat un bilet pe ușă, dar cred că l-a luat vântul...”Dezbracă-mă!”