Nu stiu cine esti. Nu ma astept sa-mi raspunzi. Nu ma astept sa mi-te explici. Nu ma astept nici macar sa ma privesti, dar te caut. Te caut in mine, te caut in toti ochii obositi pe care-i vad zilnic. Stiu ca nu esti acolo, stiu ca nu ma lasi sa te vad. Credeam ca te pot gasi acolo unde imi doresc. Credeam ca daca-mi doresc cu atata sete sa te gasesc, o sa te induri si o sa apari. O sa iti simt mana pe umarul stang si o sa ma-ncalzesti.

De ce nu ma lasi sa-ti aleg eu buzele? De ce nu apari in palma pe care imi doresc sa o-mpreun cu a mea? De ce nu ti-am gasit parfumul pe gatul pe care l-am sarutat seara trecuta? Te-am cautat printre cearsafuri albe acum o saptamana si nici acolo nu erai...m-am hranit cu dorinta si am sperat ca o sa apari dimineata, dar cand am deschis ochii, n-am vazut decat amar. Amar si amagire, caci cu asta imi potolesc setea de tine.

As putea ramane aici, cu linistea  pe care tu nu vei sti in veci sa mi-o oferi, insa merita sacrificiul?
Am obosit de atata somn lin. Curat masochism, nu? Stiu ca doar tu imi intelegi urletul din zambet. Stiu ca auzi “vreau sa”-ul dinainte de fiecare “Te iubesc!”. Si daca il auzi, de ce nu iti intorci fata spre mine? De ce iti trimiti copiile imperfecte inaintea mea? Ce-mi pregatesti? De ce vrei sa le las lor parti din intregul meu? De ce nu vrei sa-ti fiu toata?

N-o sa-ti mai ramana nimic si atunci...atunci n-o sa te saturi si o sa cauti tu. O sa fii flamand si insetat si eu o sa-ti ard buzele, caci am secat, iar praful nu va sti decat sa-ti usture ochii.